...doar ne-ai luat-o inainte si ne astepti acolo, in lumina :(
Pai corect ii, mai Nene, sa lasi toti escrocii si toti guzganii sa o belfereasca bine mersi aici, pe pamant, si sa ne ei toti oamenii cu suflet la tine, sus? :( Da' noi cu cine mai ramanem?
Dumnezeu sa te odihneasca in pace Mile :(
Si, ca tot mi-a adus aminte patratzel, un cantec de suflet catranit:
Proljeće na moje rame sliječe
Đurđevak zeleni
Đurđevak zeleni
Svima osim meni
Drumovi odoše a ja osta
Nema zvijezde danice
Nema zvijezde danice
Moje šaputnice
Ej kome sada moja draga
Na đurđevak miriše
Na đurđevak miriše
Meni nikad više
Evo zore evo zore
Bogu da se pomolim
Evo zore evo zore
Ej đurđevdan je
A ja nisam s onom koju volim
Njeno ime neka se spominje
Svakog drugog dana
Svakog drugog dana
Osim đurđevdana
marți, 23 martie 2010
Tu nu ai murit, Mile
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
:(
Dumnezeu sa-l ierte. Si un ultim video direct de pe blogul lui Mile:
http://milecarpenisan.ro/wp-content/gallery/surpriza.flv
..prea multa tristete...avea planuri multe, avea multe de spus...se insurase de putin timp, voia mult de la Dumnezeu si de la semenii lui..i-am vazut blogul, articolele...prea trist...
DEMISIE OFICIALA
Subsemnatul, Mile Carpenisan, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani jumate, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.
Vreau sa stau intins la umbra unui copac,cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la cornet.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.
Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Ghita repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara violenta implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele garajului.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de anatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.
Eu vreau sa cresc MIC!
8 octombrie 2007
Trimiteţi un comentariu